SESTU JORNU
Stanculiddri su arrivati
doppu tanta lunga via
già traseru a la citati
menzi morti a la strania;
ma si tu ci porti affettu,
mettitilli ntra lu pettu.
Vannu spersi pri li strati,
nuddra casa hannu truvatu,
lu risettu in caritati,
di li genti c’è nigatu
e di tutti su affruntati,
comu vili su cacciati.
Doppu tantu camminari,
nun avennu stanza avuta,
ieru a scrivirisi e pagari
a lu Re lu so tributu.
Sicutannu poi a circari
qualchi alloggiu di truvari.
Ma lu sentinu e spissu indarnu,
nun li vonnu l’almi audaci
e Giuseppi nell’internu
nun putia darisi paci,
e chiancennu ripitia:
Ch’haiu a fari, amuri miu?
Ntra lu chianciri pinsau
chi dda c’era na pusata
pri unni poi s’incamminau
cu Maria so spusa amata.
Iunci e vidi nfrattaria
ne cc’è locu all’osteria.
Na stadduzza era vacanti
ma Giuseppi unn è cuntenti
ddà s’accommuda ntra un’istanti
cu Maria stanca e languenti.
A lu scuru stanchi e amari
si ittari a ripusari.
Però allura su cacciati
pirchì vinniru autri genti.
Si parteru addulurati
affruntati veramenti
San Giuseppi assai chiancennu
cussi afflittu ia dicennu:
Dunca finu m’è nigatu
chistu miseru risettu?
A Giuseppi sfurtunatu
sta disgrazia mai s’ha lettu.
Spusa mia, cara signura
e sta notti unni ni scura?
Su quattr’uri di la notti
già nui semu rifiutati.
Aju fattu quantu potti,
spusa mia pacenza aviti.
Nun ni voli nuddu ancora
iamuninni dunca fora.